| 15.04.2024

6 Cele Mai Bune Tablete

Nea Plăcut te ajută să găsești cea mai bună tabletă pentru stilul tău.
de Șerban Giurgi

Cele mai bune tablete sunt acele tablete care oferă de regulă platforme hardware puternice și o autonomie de navigare de cel puțin 7 ore. Principalele caracteristici ale tabletelor performante sunt capacitatea de stocare, calitatea ecranului și puterea de procesare. Pe piața românească există o multitudine de categorii, modele, branduri și prețuri, unele cu specificații asemănătoare, astfel că decizia de a cumpăra o tabletă poate deveni destul de dificilă.

Pentru început, este important să vă hotărâți asupra utilității pe care o va avea tableta. Pentru cei care își orientează căutările spre o tabletă grafică, trebuie să știe că pe piață se găsesc două modele: cu display și fără display. Tableta non-display este mai ieftină, iar conectarea se face printr-un cablu USB la laptop/ calculator pentru a putea vedea pe ecranul acestuia desenul pe care îl realizați cu stiloul special. Modelul este recomandat celor care au deja experiență cu o tabletă de acest gen. Cea cu display prezintă un cost mai mare de achiziție și este recomandată începătorilor, deoarece este mai ușor de folosit. În acest caz, nu mai este necesară conectarea la un calculator, pentru că desenul apare direct pe ecranul tabletei.

În cazul tabletelor „clasice” sunt mai multe caracteristici de care ar trebui să țineți cont: procesorul, alături de memoria RAM, care vă vor spune cât de bine va răspunde tableta la solicitări, diagonala display-ului, sistemul de operare și, bineînțeles, prețul. Din acest motiv, editorii noștri au selectat modele din fiecare categorie de interes, pentru ca dumneavoastră să puteți alege cea mai bună tabletă.

Cele Mai Bune Tablete în 2024

iPad Air 3 – Apple

Samsung Galaxy Tab A – Android

Samsung Galaxy Tab S6 – De 10 inch

CAT T20 Rugged – De 8 inch

Huawei MediaPad T3 10, 9.6″ – Ieftină

Wacom Intuos S Bluetooth – Grafică

Ore de cercetare

20

Ore de Cercetare

562

Reviewuri Evaluate

401

Produse Comparate

01

iPad Air 3 – Apple

Apple iPad Air 3

Una dintre cele mai bun tablete Apple este iPad Air 3. Aceasta oferă experiențe plăcute la utilizare și performanțe remarcabile, mai bune chiar decât în cazul modelului iPad 9.7 pe care îl depășește inclusiv la capitolele diagonală și cameră.

Display-ul acestui model este de tip Retina și are o diagonală de 10.5 inch, una dintre cele mai generoase dintre toate tabletele pe care le-a scos Apple. Ecranul este ușor mat, ceea ce vă oferă posibilitatea să folosiți Apple Pen-ul fără să întâmpinați probleme. De asemenea, paleta de culori este destul de generoasă, fapt care permite o vizualizare în nuanțe și detalii vii a imaginilor, jocurilor și clipurilor video. Pe lângă paleta de culori mai adăugăm și acoperirea antireflexivă, luminozitatea ridicată și tehnologia True Tone (reglează în mod automat balanța de alb în funcție de gradul de luminozitate din încăpere), care contribuie la calitatea experienței de vizionare.

Deși camerele tabletei sunt de 8 MP (principală) și, respectiv, 7 MP (secundară), veți putea realiza fotografii și videoclipuri HD (1080p) datorită inteligenței artificiale. În plus, vă mai puteți bucura și de alte funcții: să scanați, să semnați și să trimiteți documente ori să creați diferite experiențe cu ajutorul realității augmentate.

Sistemul de operare (iOS, modelul A12), împreună cu cipul A12 Bionic, dotat cu Neural Engine, oferă o experiență plăcută utilizatorilor, având în vedere faptul că doar prin câteva gesturi simple vă puteți convinge de puterea de care dispune. Aveți posibilitatea de a crea un proiect 3D ori de a edita un clip video fără a întâmpina erori sau timpi mari de așteptare.

Securitatea a fost întotdeauna un punct forte al brandului Apple. iPad Air 3 dispune de funcția Touch ID (senzor pe butonul Home) pe care o puteți folosi atât pentru a vă debloca tableta, cât și pentru a face cumpărături online, în siguranță. De asemenea, toate fișierele importante din tabletă vor fi stocate în iCloud.

02

Samsung Galaxy Tab A – Android

Samsung Galaxy Tab A 10.1

Una dintre cele mai bune tablete Android este Samsung Galaxy Tab A (modelul 2019), dispozitiv ideal pentru cei care obișnuiesc să își petreacă timpul liber vizionând seriale și filme, datorită diagonalei destul de mari, de 10.1 inch.

Tableta prezintă un display de tip TFT, cu o diagonală de 10.1 inch la care se adaugă rezoluția de 1920 x 1200 pixeli. Alături de afișajul Wuxga, care oferă o redare a culorilor apropiată de realitate, și de nivelul de luminozitate a ecranului, care se optimizează în funcție de cât de iluminată este încăperea în care vă aflați, dispozitivul vă oferă experiențe complete de vizionare a serialelor preferate. De asemenea, la aceste experiențe contribuie și difuzoarele duale și sunetul surround tridimensional.

Procesorul Exynos 7904, cu 8 nuclee, 2 GB RAM și 32 GB capacitatea de stocare (pe care o puteți extinde cu până la 512 GB cu un card microSD), conferă putere tabletei și o înscrie în topul celor mai performante modele de pe piață.

Galaxy Tab A (2019) este potrivită și pentru copii datorită tehnologiei Kids Home. Acest spațiu virtual vă permite să monitorizați atât jocurile și aplicațiile pe care le utilizează copilul dumneavoastră, cât și timpul pe care acesta îl petrece pe tabletă. Trebuie doar să accesați Kids Home din meniul tabletei.

Ce ne-a plăcut nouă este durata de viață a bateriei. Cu 6150 mAh, dispozitivul poate fi utilizat chiar și mai mult de o zi fără a fi nevoie să îl puneți la încărcat. Tableta vine „echipată” cu Android 9.0 (Pie) din fabrică.

03

Samsung Galaxy Tab S6 – De 10 inch

Samsung Galaxy Tab S6

Cea mai buna tabletă de 10 inch este Samsung Galaxy Tab S6, o tabletă cu o diagonală generoasă, de 10.5 inch, considerată a fi principalul competitor al lui iPad Pro, tot cu o diagonală de 10.5, însă la un cost de achiziție mai mic.

Galaxy Tab S6, așa cum spuneam, dispune de un display Super AMOLED cu o diagonală de 10.5 inch, care are o rezoluție de 1600 x 2560 pixeli. Același tip de display îl regăsim atât la Galaxy Tab S4, cât și la Galaxy Tab S5e. Ecranul prezintă culori vibrante, vii și cu un contrast puternic, ceea ce vă oferă experiențe plăcute atunci când vizionați clipuri video sau citiți.

Acest model este dotat cu 6 GB RAM și 128 GB capacitate de stocare. Partea bună este că puteți extinde spațiul de stocare până la 1 TB cu ajutorul unui microSD.

Dispozitivul vine echipat cu un S Pen, care se poate dovedi a fi foarte util. Spre exemplu, dacă urmăriți un clip video și doriți să vă luați notițe, nu mai trebuie să puneți pauză. Puteți scrie în același timp în care vizionați clipul video cu ajutorul lui S Pen și a aplicației preinstalate Samsung Notes. Important este faptul că acest creion se încarcă wireless, numai că trebuie așezat pe partea magnetică din spatele tabletei. Practic, această tabletă cu creion integrat poate înlocui cu succes o tabletă grafică. S Pen vă permite să controlați diferite aplicații chiar și de la o distanță de 10 metri printr-o singură apăsare de buton.

Camerele, amplasate pe spatele tabletei, sunt de 13 MP și, respectiv, 5 MP. Acestea dispun de funcții precum Smart AI și Ultra Wide care vă ajută să realizați fotografii profesionale. În plus, dacă sunteți pasionat de domeniul editării video, aveți posibilitatea de a folosi Adobe Premiere Rush.

04

CAT T20 Rugged – De 8 inch

Tableta CAT T20

Cea mai bună tabletă de 8 inch este CAT T20 Rugged, una dintre cele mai rezistente tablete de 8 inch de pe piață. Dispozitivul rezistă chiar și la căzături de la o distanță de 1,8 metri și poate fi folosită și sub apă, fiind în siguranță timp de 30 de minute, la o adâncime de 1 metru.

Rezistența pare că este punctul forte al acestui model. Fabricat din policarbonat și cu toate cele patru colțuri protejate de un cauciuc foarte dur, tableta reușește să facă față cu brio și celor mai dure șocuri. În acest fel, ea este potrivită chiar și la serviciu dacă lucrați în construcții, spre exemplu, unde există mereu riscul de a scăpa sau zgâria dispozitivul. Certificarea IP 67 atestă faptul că tableta este rezistentă sub apă.

CAT T20 Rugged este echipat cu un procesor Intel Atom Quad-Core, alături de care sistemul de operare (Windows 10) funcționează perfect, fără întreruperi. Procesorul vine la pachet cu doar 2 GB RAM, valoare ce nu se pretează pentru aplicații mai complexe. În cazul capacității de stocare vorbim despre 64 GB, valoare ce poate fi extinsă cu până la 128 GB cu un card microSD.

Ecranul are o diagonală de 8 inch, suficienți pentru cei care nu obișnuiesc să urmărească filme ori seriale pe tabletă. Un dezavantaj este reprezentat de rezoluția de 800 x 1280, care nu oferă cea mai plăcută vizualizare a imaginilor.

Capacitatea bateriei este de 6000 mAh, ceea ce înseamnă că o încărcare rezistă și mai mult de o zi în condiții de utilizare intensă. Fiind o tabletă potrivită pentru domeniul construcțiilor, arhitecturii ș.a. ar fi fost bine-venită funcția de încărcare wireless pe care această tabletă, din păcate, nu o are.

05

Huawei MediaPad T3 10 – Ieftină

Huawei MediaPad T3

Cea mai bună tabletă ieftină este Huawei MediaPad T3 10, modelul perfect de tabletă în cazul în care aveți un buget de achiziție redus. Cu o diagonală de 9.6 inch, o rezoluție de 1280 x 800 pixeli și o configurație bună a hardware-ului, tableta este capabilă să vă satisfacă toate așteptările.

Partea cea mai importantă a dispozitivului – procesorul – este de tip Quad-core, versiunea Qualcomm Snapdragon 425 MSM8917, cu o frecvență de 1.4 GHz. Alături de cele patru nuclee Cortex A53 și de placa video Adreno 308, tableta reușește să ofere o rată bună de răspuns, fără timpi mari de așteptare sau întreruperi. Rularea excelentă a video-urilor, jocurilor și aplicațiilor se datorează și memoriei RAM de 2 GB la care mai puteți adăuga și un card microSD, de maximum 128 GB.

Această versiune vine cu Android 7.0 (Nougat) din fabrică la care se mai adaugă și o interfață grafică EMUI 5.1. Bineînțeles, atât sistemul de operare, cât și interfața grafică beneficiază de update-uri, așa că veți fi la zi cu ambele versiuni.

La capitolul conectivitate enumerăm Bluetooth 4.0, Wi-Fi (802.11 a/b/g/n), un port de tip Jack de 3.5 milimetri și unul MicroUSB 2.0, ce vă oferă posibilitatea de a conecta dispozitive terțe. Printre cele mai importante funcții sunt prezente GPS-ul, A-GPS-ul și GLONASS, toate acestea fiind tehnologii de localizare care vă pot ajuta și la menținerea securității pe tabletă.

Cele două camere nu sunt punctele forte ale tabletei. Camera principală are 5 MP, iar un plus ar fi, în acest caz, funcția de autofocus. Camera secundară (selfie) are doar 2 MP, pozele nefiind cele mai reușite sau clare.

06

Wacom Intuos S Bluetooth – Grafică

Wacom Intuos S Bluetooth

Wacom Intuos S Bluetooth este una dintre cele mai căutate tablete grafice, deoarece este foarte ușor de configurat și, în plus, vă oferă posibilitatea de a descărca și de a folosi în mod gratuit două aplicații creative unice (modelul M dispune de toate cele trei aplicații).

Acest model de tabletă grafică este non-display, iar conectarea se face prin cablu (L-shape plug). Vine la pachet cu un stilou de mare precizie cu care puteți desena pe suprafața activă a dispozitivului (ce are o dimensiune de 152 x 95 milimetri și o rezoluție de 2540 lpi). Ceea ce creionați va apărea direct pe ecranul calculatorului/ laptopului la care ați conectat tableta. Stiloul prezintă un nivel de presiune de 4096 (4k), astfel că veți avea parte de un control și o precizie excelentă.

Cu ajutorul tehnologiei cu rezonanță electromagnetică (EMR), stiloul (care nu este dotat cu un acumulator) vă va sta la dispoziție atât timp cât aveți nevoie să desenați. Totodată, greutatea redusă și design-ul ergonomic vă oferă comoditate în timp ce îl folosiți, senzație pe care o simțiți chiar și după câteva ore de lucru.

Ceea ce ni s-a părut interesant este faptul că acest stilou vă permite să alegeți stilul cu care doriți să desenați. Accesoriul dispune de mai multe forme Flex și Felt care vă oferă libertatea de a vă creiona proiectele exact așa cum le-ați gândit. În plus, stiloul prezintă patru tablete ExpressKeys și două butoane, ce au rolul de a vă ajuta să vă personalizați stilul de creație.

Întrebări și Răspunsuri

4 Voturi

Merită să mai achiziționez o tabletă în 2021?

Răspunde
4
Nea Plăcut

După părerea noastră, încă merită să achiziționați o tabletă deoarece este un dispozitiv destul de portabil și util atât pentru acasă, cât și pentru business. Tableta poate înlocui cu succes un laptop, mai ales dacă o asociați cu o tastatură wireless, iar costul total poate fi mult mai mic. În plus, tableta este ușor de utilizat și de copii și bunici, datorită conținutului afișat la o dimensiune mai mare.

Vezi toate răspunsurile
3 Voturi

Poate o tabletă să înlocuiască funcționalitatea unui laptop?

Răspunde
3
Nea Plăcut

Majoritatea modelelor de tabletă de pe piață sunt echipate cu cele mai importante funcții (conectivitate multiplă, cameră foto, microfon integrat ș.a.). De asemenea, tableta poate fi foarte ușor asociată cu o tastatură wireless (Bluetooth), astfel încât să puteți tasta mai repede. Dacă nu aveți pretenția ca dispozitivul să funcționeze la fel ca un laptop, o tabletă este o soluție destul de fiabilă.

Vezi toate răspunsurile
1 Voturi

Care este diferența dintre o tabletă și un iPad?

Răspunde
1
Nea Plăcut

Prima diferență notabilă dintre o tabletă și un iPad este, bineînțeles, sistemul de operare (Android vs. iOS), iPad-ul fiind „tableta” celor de la Apple. Deși iOS oferă mai multe avantaje în privința securității și performanței, un iPad nu va putea să interacționeze cu mai multe aplicații simultan. O tabletă este mult mai versatilă din acest punct de vedere și, in plus, prezintă și un cost de achiziție mult mai scăzut.

Vezi toate răspunsurile

Related Posts

Șerban Giurgi

Șerban Giurgi

Șerban Giurgi este editor și fondator la Nea Plăcut. Este pasionat de tech și produse electronice, dar în special de audio, gaming și tot ce ține de biroul de acasă. În facultate a lucrat part-time ca tehnician de sunet, iar în prezent majoritatea timpului liber îl petrece testând cele mai noi produse electronice.

Login to your account below

Fill the forms bellow to register

*Prin crearea contului pe acest site, sunteti de acord cu termenii si conditiile si Politica de confidentialitate.

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.